Bate un vant de ura plina de distorsiuni agatate printr-o cursa de nedescris... si cine ramane sa scrie, e pedepsit cand vrea sa scape. Ei, uite asa am ajuns unde nu am vrut, dar ma simt obligat sa supun cuvintele mele, unei cereri de mult stansa si pusa undeva pe dulap. Cate lume intr-un loc atat de stramt si totusi cate dialecte...si cate mentalitati si , mai ales, cata cruzime.
Ei uite asa plangea un gandacel,
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa,
Dar l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el (c) Elena Farago- Gandacelul
Cam asa plangem si noi...sau, copilul din fiecare cand isi da seama cat de singur este pe aici, pe taramul plin de interfete zambitoare cu miez acid...
Ei si uite eu inchid acest subiect monocrom cu gandul la o mica blondina incretita de nerabdare...
Un cantec frumos... si finalul//
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu